Analiză om cu om | Fotbaliști câte o repriză. România nu a putut trece de Ungaria pentru că cei mai buni jucători au performat doar 45 de minute

Analiză om cu om | Fotbaliști câte o repriză. România nu a putut trece de Ungaria pentru că cei mai buni jucători au performat doar 45 de minute
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ungaria – România 0-0, la Budapesta, meci după care selecționata țării noastre a pierdut primul loc în grupa de calificare la Euro 2016

România a fost echipa mai bună din meciul de la Budapesta, cu Ungaria, însă partida s-a terminat 0-0, iar naționala pregătită de Anghel Iordănescu a cedat primul loc în grupa F în dauna Irlandei de Nord. Cu un prim „11” în care nu și-au făcut loc multe surprize, românii au început mai bine jocul și au dominat teritorial, trecându-și în cont și cele mai mari ocazii. Totuși, o privire de ansamblu asupra jocului arată faptul că echipa a suferit din pricina faptului că niciunul dintre jucătorii cu pretenții nu a dus jocul timp de 90 de minute la nivel înalt.

Lucian Sânmărtean a început bine, a reușit mai multe faze în care și-a pus în valoare driblingul în regim de viteză, însă a dispărut complet după pauză. Începutul cu nerv al lui Claudiu Keșeru s-a stins în partea a doua. Torje a fost mai bun după pauză, atunci când a ratat două mari șanse și a fost omul care a produs cele mai mari emoții ungurilor. La fel, în spărare am avut un fundaș Dragoș Grigore cu un start slab și o continuare bună și un altul, Vlad Chiricheș, cu un început bun, dar cu o continuare ezitantă.


Calitatea jocului de la Budapesta a fost serios afectată de gazonul prost, unul care ne-a reamintit de primele meciuri jucate pe Național Arena. Foto: Alexandru Hojda


Cum s-au prezentat cei 14 fotbaliști trimiși pe teren de Anghel Iordănescu în meciul Ungaria – România 0-0:

Ciprian Tătărușanu – S-a remarcat în minutul 36, atunci când a respins cu o paradă excelentă șutul de la 25 de metri trimis de Szalai. A oferit siguranță apărării la mingile înalte, în special în contextul în care strategia ungurilor a fost să joace cu minge înaltă pe Szalai, unicul lor vârf. Nu a avut probleme majore în a doua repriză.

Paul Papp – Impecabil în defensivă, are meritul de a-l fi neutralizat complet pe cel mai periculos fotbalist al ungurilor – Balazs Dzsudzsak. Venit după o perioadă neagră în tricoul Stelei, Papp s-a achitat exemplar de sarcini la Budapesta, însă cu amendamentul că a lăsat baltă aproape complet în unele momente ale jocului faza ofensivă.

Vlad Chiricheș – Evoluție decentă însă condimentată de mult prea multe ori cu momente de neatenție care ne puteau costa. A dus bine prima repriză, s-a remarcat prin ieșirile caracteristice cu mingea la picior din apărare, însă a picat după pauză. Pe fondul creșterii calității prestației lui Grigore, Chiricheș a început să facă tot mai multe greșeli.

Dragoș Grigore – A avut probleme cu Szalai, cel pe care l-a faultat de două ori în primele 3 minute, al doilea oferindu-le ungurilor o lovitură liberă periculoasă. A continuat să fie ezitant, preferând soluții simple pentru a respinge mingile din careu în loc să iasă cu pasă către mijlocași. Prestația i s-a schimbat în bine pe final de primă repriză, iar în startul celei de-a doua a fost stâlpul defensivei.

Răzvan Raț – Lipsa meciurilor în ultimele luni s-a văzut, însă chiar și așa Raț a reușit să se ridice la înălțimea meciului compensând cu experiență și cu o formă fizică de invidiat. A fost mai mult decât decent în defensivă, însă a ajutat insuficient într-o bandă stângă în care Torje reușise să facă superioritate.

Andrei Prepeliță – A fost „închizătorul defensiv”, cel responsabil cu ceea ce de obicei face Mihai Pintilii la echipa națională: a coborât între fundașii centrali pentru a scoate mingea din jumătatea proprie cu mingea la picior, însă nu a avut inspirație la pasele lungi. Ofensiv a fost inexistent în prima repriză, singura acțiune demnă de a fi notată a fost un șut dintr-o poziție favorabilă, dar care s-a dus foarte departe de poartă.

Ovidiu Hoban – Și-a asumat un rol mai ofensiv decât l-ar recomanda calitățile, motiv pentru care nu a ieșit deloc în evidență în prima repriză. Și-a reglat jocul după pauză, a fost mai prezent la închidere și a recuperat mingi, însă nu a mai putut colabora deloc cu un Sânmărtean ieșit din joc.

Adi Popa – Deloc surprinzător, micuțul mijlocaș a făcut exact jocul cu care a obișnuit în ultimele sezoane în tricoul FCSB-ului. Nu i-a destabilizat pe unguri cu viteza lui, iar terenul prost i-a dat de furcă. A fost primul jucător schimbat de Iordănescu.

Lucian Sânmărtean – Eficient în dribling pe distanțe scurte, mai puțin eficient la capitolul pase. Mijlocașul a avut multe momente în care nu a fost sincronizat cu colegii din bandă sau cu Keșeru, motiv pentru care fazele construite s-au terminat brusc. A ieșit complet din joc în repriza secundă.

Gabriel Torje – Spre deosebire de Adi Popa, Torje a fost mai activ în repriza a doua. A profitat de forma fizică excelentă pentru a-și face avantaj în bandă și a profitat de viteza mică a fundașilor maghiari pentru a pătrunde în centru. A făcut o fază excelentă în minutul 67, atunci când a fost faultat de la 17 metri central, însă lovitura liberă a fost risipită de Keșeru. A avut apoi un șut foarte bun de la marginea careului, respins cu greu de Kiraly.

Claudiu Keșeru – Cel mai periculos român în start de meci. A prins un șut excelent din lovitură liberă de la 30 de metri, puțin peste vinclu, apoi a dat primul șut serios pe poarta maghiarilor în minutul 21. Chiar dacă a fost în permanență în luptă cu maghiarii, uneori dincolo de limita regulamentului, atacantul lui Ludogoreț nu a mai putut pune în pericol poarta maghiarilor. 


Au mai intrat:

Alexandru Chipciu (A. Popa, ’69) – A reușit contraperformanța să „își asigure” suspendarea în meciul cu Grecia la două minute după ce a intrat pe teren. L-a faultat dur pe un maghiar și a fost avertizat corect cu cartonaș galben.

Constantin Budescu (Sânmărtean ’78) – Poate cel mai așteptat fotbalist din naționala lui Iordănescu, mijlocașul Astrei a intrat pe teren mult prea târziu pentru a-și lăsa amprenta asupra jocului. Nu a evitat deloc duelurile și s-a remarcat prin executarea bună a mai multor faze fixe, însă fără să aibă timp de altceva. 

Alexandru Maxim (Torje ’89) – A jucat prea puțin pentru a putea fi analizat.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×